Centrul Județean de Excelență Teleorman
Centrul Județean de Excelență Teleorman a fost înființat prin Ordinul nr. 5956/2020, din 4 noiembrie 2020, privind înființarea Centrelor Județene de Excelență/Centrului Municipiului București, emis de Ministerul Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial nr. 1045 din 9 noiembrie 2020.
Centrul Județean de Excelență Teleorman asigură condițiile optime de pregătire și dezvoltare a elevilor capabili de performanțe. Oferă un mediu organizat de pregătire diferențiată, avansată și centrată pe aptitudinile și nevoile de instruire, după programe școlare proprii, pentru disciplinele: limba si literatura română, matematică, limba engleză, limba franceză, informatică, geografie, istorie, biologie, fizică, chimie, educație tehnologică, religie. Elevii sunt grupați în funcție de aptitudini în grupe de excelență, nivel: începător, avansat, performanță, formate din maximum 15 elevi. Activitățile de pregătire au o durată de 1-2 ore/săptămână și sunt organizate înainte/după activitățile școlare sau în weekend, în vederea pregătirii pentru concursuri și olimpiade școlare.
Locația Centrului Județean de Excelență Teleorman se găsește în incinta Inspectoratului Școlar Județean, etaj 2.